duminică, 30 iunie 2013

Pizza simplă


Este o pizza extrem de rapidă, cu ingrediente puține și vă garantez că este delicioasă !!! 

Aveți nevoie de:

*500g făină
*100ml suc de roșii
*2lg zahăr
*100g șuncă
*150g cașcaval
*1 cub drojdie
*sare și piper


ALUATUL:
Se face maiaua din 100ml de apă călduță, cubul de drojdie, o lingură de zahăr și una de făină. Se amestecă bine, se acoperă pentru 10 minute până se umflă nițel.
Maiaua se amestecă cu faina și cu o linguriță de sare și se frământă aluatul. Când aluatul este închegat, se pune un paharel de ulei și se framanta in continuare pana peretii castronlui raman perfect curați si aluatul devine ușor modelabil și nu se rupe. Se lasă la crescut 20-30 minute până își dublează volumul.




SOSUL:
Sucul de roșii împreună cu o lingură de zahăr, un praf de sare și piper se pun la fiert. După ce a fiert sosul se trage de pe foc.




PIZZA:
Într-o tavă mare (eu am folosit-o pe cea din cuptor) se pune hârtie de pergament și se unge cu ulei. Se întinde aluatul subțire. Peste aluat se întinde sosul, apoi cașcavalul, apoi șunca. Opțional se poate pune oregano.
GATA !!!!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu